Ce fructe consumă românii
Fructele sunt cele mai indicate pentru combaterea stresului şi pentru asigurarea cantităţii optime de vitamine şi minerale.
Încurajaţi copiii să mănânce multe legume şi fructe, chiar dacă fac mofturi.
Pentru că sunt printre cele mai ieftine şi mai intens comercializate fructe, românii preferă să consume mere. Un studiu realizat de compania Granini arată că peste trei sferturi dintre conaţionalii noştri, 79%, sunt fideli consumului de mere. Pe poziţiile doi şi trei se află exoticele banane şi portocale, preferatele a 59% dintre participanţii la studiu, şi kiwi, la o distanţă considerabilă, 16%.
Perele, strugurii, grapefruitul, mandarinele şi căpşunele sunt preferatele a mai puţin de 10% dintre români.
Studiul, efectuat în aprilie 2010 pe un eşantion de 1053 de persoane din mediul urban, din toate zonele României, a scos în evidenţă faptul că mai mult de jumătate dintre respondenţi (55%) consumă fructele între mese, ca gustări, în timp ce 35% preferă consumul de fructe seara, iar 23% mănâncă fructe la masa de prânz.
Mâncăm fructe zilnic
Un sfert dintre respondenţi aleg să consume fructe de câteva ori pe zi, în timp ce 27% le aleg o dată pe zi. Procentaje apropiate s-au înregistrat în cazul celor care mănâncă fructe de 4-5 ori pe săptămână (15%) sau de 2-3 ori pe săptămână (17%).
Şi consumul de sucuri de fructe este dominat de aproximativ aceleaşi preferinţe, portocala, mixul de fructe, piersica şi grapefruitul fiind printre primele alegeri ale românilor, conform cercetărilor.
Sursa: Evenimentul Zilei
Preluat EcoMagazin











Inscriete la comentarii prin RSS
Nu este nici un comentariu la aceast articol