Cum poti proteja natura cand cumperi o masina
Mar20
Când cumperi o nouă maşină:
- cumpără o maşină aproape nouă, având în vedere faptul că vehiculele mai noi consumă şi poluează mai puţin
- maşinile mici consumă şi poluează mai puţin, mărimea este aşadar importantă
- calculează costul maşinii accesând pagina ETA
- cumpără o maşină eficientă din punct de vedere al consumului de combustibil. Consumul poate varia până la 45%. Ghidul Cumpărătorilor de Maşini de la ETA te poate ajuta în evaluarea maşinilor
Când conduci:
- evită accelerarea inutilă şi exagerată; accelerarea şi frânarea făcute fără brutalitate sunt acţiuni ecologice, o singură demarare în forţă irosind 17 mililitri de benzină.
- nu transporta lucruri de care nu ai nevoie; prin eliminarea a zece kilograme de încărcătură, se economisesc 15 mililitri de combustibil la fiecare 50 kilometri; portbagajul montat pe plafon măreşte forţa de frecare, ce duce la un consum de combustibil mai mare cu cinci până la 40%.
- respectă viteza economică; te poate costa cu până la 25% mai multă benzină dacă conduci cu 110 km la oră în loc de 80 km;
- controlează viteza: viteza cea mai poluantă este cea sub 25 de km la oră; creşzerea vitezei până la 90 de km pe oră reduce poluarea iar depăşirea acestei viteze măreşte din nou consumul;
- închide geamurile; geamurile deschise la maşină cresc cu 5% consumul de combustibil;
- este recomandat ca motorul maşinii să fie oprit dacă vehiculul staţionează într-un loc mai mult de două minute
- testează periodic motorul
- evită funcţionarea îndelungată la ralanti şi la regim de putere maxim
Ştiai că…..
- General Motors a scos in anii ’90 aproximativ 3000 de modele de maşini electrice EV1 pe care le-au casat la inceputul secolului 21?
- maşina obişnuită produce într-un an 3 tone de dioxid de carbon care se evaporă în atmosferă?
- în trafic greoi, nivelul de poluare este de 2 – 3 ori mai mare în interiorul maşinii decât în afara ei?
- dacă automobilele ar utiliza numai biocombustibili, producerea acestora ar necesita 90% din terenul arabil diponibil pe planetă?
- motoarele semielectrice a maşinilor hibride sunt de două ori mai eficiente decât motoarele maşinilor convenţionale?
- 24% din timpul acordat condusului în UE este petrecut în blocaje rutiere care pot costa economia europeană 80 de miliarde de euro până în anul 2010?
- România a fost una din primele ţări din lume care a introdus automobilul in trafic chiar din momentul în care acesta a început sa fie construit. Încă din 1885, in Bucureşti existau 2 automobile cu aburi care transportau marfă?
preluat de pe Maibine.Eu









Inscriete la comentarii prin RSS
Nu este nici un comentariu la aceast articol