Ziua Pamantului la 40 de ani
Pamantul ne suporta cu bune si rele, asa cum suntem, fara discriminari rasiale, de sex sau avere. Noi oamenii ne-am gandit ca merita si el atentia noastra o data pe an asa ca am creat Ziua Pamantului.

Mai exact, in 1970, americanii si-au dat seama ce mult rau face omul naturii si s-au gandit sa ia masuri. Au creat o serie de mecanisme de reglare a emisiilor nocive si de protejare a mediului. Iar pentru ca toata populatia globului sa nu uite sa aplice noile reguli de protejare a mediului au instituit Ziua Pamantului. Aceasta se sarbatoreste in fiecare an pe 22 Aprilie, iar in unele zone ale pamantului, cu mai mare dragoste pentru mediu, Ziua Pamantului s-a trasformat cu timpul in Saptamana Pamantului (in 2010 se sarbatoreste intre 18 si 24 aprilie). Statele membre ONU sarbatoresc Ziua Pamantului in data echinoctiului de primavara, adica in jurul datei de 20 Martie. Acest obicei a fost instituit de activistul John McConnell in 1969.

La 40 de ani de la prima sarbatoare a Pamantului, starea acestuia pare a fi mai periclitata ca oricand. Totusi, in intreaga lume, oamenii incearca sa sa-si aduca contributia la imbunatatirea situatiei. Fie ca sunt corporatii sau indivizi, fiecare incearca sa dea o mana de ajutor pentru ca mediul inconjurator sa nu se mai schimbe in rau ci in bine.
Fii si tu, draga cititorule, unul dintre acestia. Pe 22 Aprilie arata-ti dragoste pentru Tera facand un gest cat de mic pentru protejarea sa. Fie ca inchizi apa cand te speli pe dinti sau ca iei travaiul in loc de masina pentru a te deplasa sau ca scoti toate electronicele din priza pentru o ora sau pur si simplu reusesti sa arunci pet-ul in cosul de gunoi, si nu alaturi, arati lumii intregi si tie insuti ca esti prietenul Pamantului.
La multi ani de Ziua Pamantului tuturor! Happy Earth day!
Puteti afla mai multe si aici: www.earthday.org, www.epa.gov,











Inscriete la comentarii prin RSS
Nu este nici un comentariu la aceast articol