Articol Scris

  • La data 16.06.2010
  • ora 09:30 AM
  • de catre Florin

Maşinile electrice nu vor ocoli România

Era maşinilor alimentate la sistemul energetic capătă o importanţă din ce în ce mai mare, iar aria unde se întâlnesc astfel de noi este în creştere continuă.

Nici România nu va fi ocolită de noul trend, care vine în întâmpinarea eforturilor globale de a reduce emisiile de gaze poluante, a declarat, pentru „Adevărul”, Bartosz Wojszczyk, manager în cadrul diviziei de Smart Grid (reţea electrică deşteaptă – n.r.) a General Electric.

„România are un potenţial extraordinar de atragere a noilor tehnologii. Desigur, acest lucru nu se va întâmpla peste noapte, ci progresiv”, a spus el, prezent la Neptun la forumul regional pe teme energetice FOREN.

Însă, pentru ca acest lucru să devină realitate, este necesar să existe o schemă de sprijin din partea guvernului, pentru încurajarea investiţiilor în astfel de tehnologii, precum locuri gratuite de parcare, şi nu numai.

Potrivit lui Wojszczyk, bateria unei maşini în totalitate electrice consumă chiar şi 10 MW, ceea ce echivalează cu consumul unei case destul de mari. „Astfel că, pe termen lung, dacă un întreg cartier ar utiliza maşini electrice, consumul acelei zone s-ar dubla sau chiar tripla”, a exemplificat el.

Reţele inteligente în România

Expansiunea maşinilor electrice este doar unul dintre motivele pentru care, la nivel global, s-a dezvoltat un nou concept de reţea electrică, numită Smart Grid, a cărei definiţie diferă extrem de mult de la o ţară la alta, în funcţie de necesităţile regionale.

„România stă destul de bine la acest capitol, având în vedere caracteristicile pieţei locale”, a spus Wojszczyk.

Spre exemplu, în opinia sa, este remarcabil faptul că sistemul energetic românesc are capacitatea de a prelua în acest moment 4.000 de MW din centrale eoliene, resursă care este extrem de fluctuantă şi de regulă creează probleme pentru echilibrarea sistemului.

mai ieftină

Eficientizarea întregii reţele energetice, de la producţie la transport, distribuţie şi , nu va duce decât la scăderea facturii pentru populaţie, chiar dacă presupune costuri mari pentru început, a mai spus Wojszczyk.

Sursa: Adevarul

Preluat: EcoMagazin


Inscriete la comentarii prin RSS

Nu este nici un comentariu la aceast articol

Poti sa comentezi oricand doresti

* Aceste campuri sunt necesare

Pentru Natura is powered by WordPress and FREEmium Theme.
developed by Dariusz Siedlecki and brought to you by FreebiesDock.com